I don’t wanna be right…

Costel vre sa fie prietenul meu pe hi5. Are la status „Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea” si un avatar indragostit. Costel are poze facute in oglinda, cu sticla de Jack tinuta strans in brate, in pozitii care nu exprima pic de siguranta de sine, poarta maieu si are freza facuta cu gel, a fost la pescuit, prin Brasov si s-a plimbat cu trenul, are multi prieteni si ma vrea si pe mine ca prietena. „Nu, multumesc” zice butonul pe care tocmai am apasat. Nu, Costel, nu vreau sa fiu al 598-lea prieten al tau.

Sunt superficiala si insensibila. Judec oamenii dupa haine, accent, privire, postura, freza. Ii judec mult si repede. Ignor cersetorii pe strada pentru ca ii judec si pe ei. Ma gandesc ca s-ar putea sa castige mai multi bani decat mine, ca ar putea face lucruri mult mai bune si ca e doar o chestiune de vointa.

Costel nu e baiatul visurilor mele din toate motivele insirate mai sus si cu siguranta multe altele. „Noi nu suntem din acelasi film” i-am zis odata. N-a inteles. M-a intrebat de ce si nu am putut sa ii raspund, ar fi fost prea dur. Am preferat sa tac.

Uneori sunt rea. Simt si gandesc lucruri pe care nu am curaj sa mi le spun nici mie cu voce tare. Si le inghit asa cum inghiti o aspirina fara apa si ii simti gustul pe limba si pe gat inca o ora pana sa dispara de tot.

Nu prea stiu cum ar fi barbatul visurilor mele. Ba da, stiu. Dar ce sens are sa-l descriu? Sa spun ca-l vreau inalt cu ochii verzi, cu un zambet care sa-i lumineze fata, sa ma faca sa rad, sa ma sustina, sa fie acolo cand am nevoie de el, sa stie ce si cand sa zica si sa faca, sa fie din filmul meu cand de fapt poate el va fi cat mine de inalt, cu ochi caprui, cu un zambet care sa-mi lumineze ziua, sa-l fac mereu sa rada, sa fiu acolo cand are nevoie de mine, sa stiu cand si ce sa-i zic si sa-i fac, sa fiu din filmul lui.

Mai sunt si egoista. Dar mi-e bine!

Publicitate