Da, da! Rabdare. Cata poti avea? E o doza care ti se aloca la inceputul vietii si consumi putin cate putin de fiecare data cand stai la coada sa-ti platesti facturile sau sa-ti iei o sticla de vin sau sa depui un dosar pentru un credit pentru un apartament pe care nu stii daca ti-l doresti?Si ce faci daca nu reusesti sa-ti dozezi rabdarea suficient de bine si la un moment dat ramai fara, si ajungi sa suni de 15 ori aceeasi persoana, fara sa te mai uiti macar daca iti raspunde, ci sa suni, de dragul de a suna, sa consumi din rabdarea celui pe care il suni, sa vezi pe el cat il mai tine, sa-i consumi rabdarea ca pe bateria de la telefon, sau odata cu ea, pana se inchide cu totul. Rabdarea sau telefonul.
Eu am reusit sa termin. Rabdarea sau bateria, nici nu stiu. Dar ceva e gata, ori eu, ori el, ori noi, ori voi. Ceva sigur s-a rupt si s-a terminat. Un fel de alter-ego al meu, adica o alta Alexandra nascuta pe 12 iulie 1988 zicea saptamana trecuta ca orice relatie e ca un fir de ata, care la un moment dat se rupe, se reinnoada, dar o sa ramana mereu nodul acela care o sa impiedice privitul melancolic spre un trecut minunat, impreuna.
Si da, noduri. Nodurile astea, sunt ca un fel de noduri in gat, sau ca niste lacrimi care se innoada in barba. Nodurile astea blocheaza fluturii din stomac. E ca si cum ai da cu ciocanul in ei, dar nu prea. Daca dai cu ciocanul in fluturi, ii omori si asta a fost, s-au dus, ai scapat de ei, poate candva, cineva, iti va naste altii. Daca ii blochezi cu noduri, ei stau acolo si falfaie, si te agita dand din aripi, si te streseaza si consuma rabdare si devin enervanti si uite cum ajungi printesa care nu isi mai iubeste fluturii. Eu vreau sa-i iubesc in continuare, serios! Vreau sa ii trezesc la fiecare privire din partea persoanei potrivite, la fiecare atingere, sarut sau orice altceva, care stie sa trezeasca fluturi.
Partea grava e ca momentan fluturii sunt dedicati, desi eu nu fac dedicatii. Cant de doua ori pe saptamana, pentru nimeni, fara dedicatii, dar refuza sa imi trezesc fluturii pentru o alta persoana. Nu vreau, nu pot, nu vreau, nu…vreau…, desi pot.
Asta e. O sa fie bine. Imi promit, iti promit, ne promit. Trebuie!
Alexandra Ciucanu 
Je pense gue mourir est une nouvelle naissance.(Un gand…de la… acea Ale lafel de visatoare, promit sa-ti las un comment cel putin inteligent o data pe luna pe blog)
ApreciazăApreciază
Si eu promit sa iti dau motive sa gasesti lucruri inteligente de comentat :*
ApreciazăApreciază
Tocmai mi-am adus aminte de singurul sfat pe care mama mea mi l-a dat in atatia ani de zile: „Ce e al tau, e pus de-o parte!” …si sa stii ca asa e.
ApreciazăApreciază
(Semnat: Alter-ego :*)
ApreciazăApreciază
Îmi place ideea cu aţa, dar nu-s de acord. Eu cred că viaţa seamănă cu o aţă (bine, nu aş fi eu primul care sa ajungă la concluzia asta). O relaţie în schimb poţi să o asemeni cu 2 aţe (2 vieţi) care merg in paralel. De înnodat se vor înnoda, fără îndoială, pentru că viaţa e lungă. Dar nodurile se pot desface, nu?Oricum.. îmi place ce scrii, altfel nu mă opream să te deranjez.
ApreciazăApreciază