Acum o săptămână îmi aminteam cu drag de ceea ce ni se întâmpla, cu fix un an în urmă și am simțit să scriu despre începuturile noastre, aici.
A venit natural să încep cu povestea noastră pentru că ea a dat startul experienței The Wall și cred că a avut un aport destul de mare în selectarea noastră ca și concurenți.
Cei care mă cunosc știu că nu sunt o persoană foarte impulsivă, lucru care uneori e bine, alteori nu. De data asta, însă, am completat, într-o zi de august, un formular de înscriere la o emisiune TV. Da, da, chiar eu!
Auzisem de la niște prieteni de preselecții, urmărisem câteva ediții găsite pe Youtube, în franceză și ne-a prins. Am zis că nu avem nimic de pierdut. Prin „ne-a prins” a se înțelege că am stat vreo două nopți uitându-ne la emisiuni și bucăți de emisiuni 😀
La primul telefon primit de la Antena 1, am întrebat ce fel de oameni caută pentru emisiunea la care aplicasem, ca să pot calcula puțin șansele. „Oameni frumoși, tineri, cu visuri de îndeplinit.”
Suna cunoscut. Eram noi.
Am mers la preselecție super entuziasmați. Am plecat de acolo, eu aproape plângând și domnul soț încercând să mă încurajeze cum știe mai bine.
Erau foarte mulți oameni care participau la preselecție, despre care nu știam absolut nimic, doar îi urmăream și ne gândeam care le-ar fi povestea.
Ne-am bucurat că am ajuns în studioul Chefi la cuțite și avem ocazia să vedem oameni din echipa de producție pe care îi mai văzusem sau de care auzisem.
Am avut o scurtă discuție cu producătoarele emisiunii, ca să realizez apoi că una dintre ele era Mona Segall, una dintre cele mai cunoscute producătoare de emisiuni de la noi.
A fost cu zâmbete, râsete și cu mine reușind să îl las și pe domnul soț să povestească, ceea ce se întâmplă… nu foarte des aș zice 😀
Am completat un chestionar și am plecat acasă.
Mi s-a părut că nu răspunsesem corect la toate întrebările. Mi-am făcut tot felul de scenarii, concluzia era mereu aceeași, că nu o să mergem mai departe.
Dar am mers 🙂
Următorul pas a fost să filmăm o introducere pentru emisiune, minutul din articolul de săptămâna trecută. Dacă vă imaginați că un minut difuzat înseamnă maxim trei minute de filmare, păi nu…
Am stat în studio aproape o zi întreagă, cu machiaj (inclusiv la domnul soț 😀 ), stilist care ne transmitea de la distanță cum să ne îmbrăcăm, noi venind cu dulapul de acasă și apoi filmarea propriu-zisă.
Am început să ne spunem povestea și ne-am emoționat, amândoi. Deși pare ușor să vorbești despre tine, e mai greu decât pare. În momentul în care am cerut să ne oprim un minut să apelez la șervețelele din dotare, am realizat că nu doar noi ne-am emoționat ci și producătoarea cu care eram. Ne-a spus că demult nu a mai făcut-o cineva să lăcrimeze la un testimonial 🙂
Auzisem că filmarea propriu-zisă se va face în Polonia, Varșovia mai exact, și că vom merge acolo împreună cu însoțitorii pe care ni-i alegem.
Nu am stat pe gânduri și le-am propus nașilor să vină cu noi. Orice s-ar fi întâmplat, am fi avut parte de un city break împreună și tot era bine.
Cred că am citit contractul de 10 ori, să ne asigurăm că putem îndeplini toate condițiile și știm exact ce avem voie să facem și ce nu. Mai ales ce nu 🙂
Am ajuns în Polonia și ne-am cunoscut cu ceilalți concurenți care urmau să filmeze în zilele următoare. Pe o parte ni-i aminteam de la preselecții, pe alții îi vedeam pentru prima oară. Cu unii dintre ei ne-am împrietenit și ne amintim cu nostalgie de momentele astea.
În prima zi am avut ocazia de a ne plimba prin oraș. Am avut noroc de vreme frumoasă și am descoperit o Varșovie prietenoasă și frumoasă.
Cea de a doua zi a fost cea de filmare. Cu toate emoțiile din lume am plecat către studio, sperând să fim primii care filmează, astfel încât să nu mai adăugăm încă un car de emoții de-a lungul zilei.
Zis și făcut, am cerut, ni s-a dat 🙂
Ajunși la studio, am fost anunțați că vom fi primii.
După un instructaj ca la carte, pentru a înțelege fiecare exact ce avem de făcut, a început nebunia îmbrăcatului.
Nu înțelegeam de ce Mircea, stilistul emisiunii, insista că toate rochiile mele, care erau aproape până la genunchi, sunt prea scurte. Am mers împreună în garderoba emisiunii, a căutat un pic, a scos rochia vișinie și a zis „Asta! Clar asta!” 🙂
Explicația lui a fost simplă: „Vreau ca atunci când ești acolo, să fii acolo, fără să te gândești dacă ți se ridică prea mult rochia. Dacă vrei să te rostogolești pe jos, să poți să o faci, fără să fie hainele o problemă.” That makes sense…
Machiajul și părul au fost opera fetelor din Polonia, sub presiunea maximă a producătorilor.
Apoi am intrat în studio! Și ce studio! Dacă la TV nu pare atât de mare, el este, imens, iar multitudinea de oameni care lucrează acolo, atât români cât și polonezi, e impresionantă.
A început nebunia! Fără repetiții, doar cu câteva indicații și cu un format al emisiunii, care se respectă de fiecare dată.
Înainte să intrăm efectiv în studio, îmi tremura și sufletul și credeam că o să mă împiedic la primul pas și o să încep să plâng la al doilea.
Din fericire, asta nu s-a întâmplat și am intrat amândoi pe filmul emisiunii cu ușurință.
Momentul de după prima probă, cu despărțirea de domnul soț care pleca la izolare, a mai ridicat un pic ștacheta la emoții, dar a fost tot fără plâns.
Au venit nașii în studio și am mai prins puțin curaj. A ajutat tare mult prezența unor oameni dragi acolo, aproape, deși erau și ei tare emoționați.
De acolo a început roller-coaster-ul! Decizii, presupuneri, intuiție, toate au venit grămadă, încercând să mă concentrez spre a mă descurca pe cât de bine posibil, din poziția în care eram.
Am riscat, am pierdut, am riscat din nou și am câștigat, am vorbit în franceză, am instruit bilele, le-am rugat frumos, am țopăit, m-am ofticat, m-am bucurat, toate așa, unele după altele și asta pentru că fix așa am simțit, în fiecare moment.
În tot timpul ăsta, nivelul de bibilit din partea echipei a fost peste așteptări. Atât răsfăț și atât de multă atenție primită… De vis 🙂
Întrebarea pe care am primit-o cel mai des este dacă e pe bune și răspunsul e că da, este foarte pe bune. Nu îți spune nimeni cum să pariezi, cum să te superi și cum să te bucuri, ci te prinde atât de tare concursul, încât vin natural, toate.
După ce am terminat cu bilele și răspunsurile a mai urmat o parte grea, cea în care aflam dacă ceea ce am obținut în studio va rămâne sau nu.
Am mers acolo pentru experiență. Nu aveam un plan făcut de acasă legat de ceea ce vom face, singurul plan era să facem amândoi ceea ce simțim și vedem ce iese.
Când a intrat domnul soț în studio, după o vreme bună în care îl vedeam și auzeam doar dintr-un ecran de câțiva metri, au început să-mi alerge fluturii prin stomac.
Nu știam ce a decis să facă, nu știam cum să îi spun ce am făcut eu. Mi-a spus că era decis să semneze contractul, dar când l-a văzut, a simțit ceva, nu știe ce, și a decis să-l rupă.
I-a luat ceva timp să realizeze ce s-a întâmplat. Terminasem deja cu filmările de ceva timp și am văzut momentul de click și de bucurie din ochii lui, când stăteam la masă 🙂
Am venit acasă și am închis subiectul timp de două luni, față de toată lumea. A fost secretul nostru, cei patru care am fost acolo și am împărtășit experiența asta faină.
Difuzarea emisiunii a fost cu reuniune de familie și emoțiile s-au repetat, deși nu ne așteptam.
A fost interesant să vedem ce a făcut și ce a zis celălalt, singur fiind.
Concluziile din jur au fost că:
- domnul soț e tare frumușel (eu știam asta deja 😀 )
- că eu sunt foarte naturală pe cameră și vorbesc frumos (ah, ce m-am bucurat),
- că nașii sunt simpatici foc (și asta știam 🙂 )
- și că foarte multă lume a trăit emoțiile alături de noi, uitându-se la emisiune, au râs, au plâns, ca și cum ar fi fost și ei acolo.
Am fost noi, fără niciun fel de măști, într-o emisiune care și-a propus să se distanțeze de cazurile sociale și să aducă în față și alt fel de oameni, ca noi, ca voi.
Concluziile mele sunt:
- că îmi place de noi tare mult și când privesc așa, din exterior
- că legătura și comunicarea dintre noi se păstrează și când nu suntem unul lângă altul
- că oamenilor le place să vadă persoane cunoscute la televizor
- și că încrederea în ceea ce se întâmplă pe sticlă este destul de scăzută.
Per total, oricum s-ar fi terminat, a fost o experiență wow, pe care cu siguranță ne-o vom aminti cu drag toată viața. Ne-am simțit foarte bine acolo, în special datorită echipei de profesioniști pe care am avut-o alături și am mai trece o dată prin asta cu tot dragul, oricând.
Sper să fi reușit să redau cât mai clar tot ceea ce a însemnat pentru noi și să fie o încurajare pentru a vă da și voi voie, din când în când, să faceți ceva nebunesc. Șansele să iasă bine sunt destul de mari 🙂
*Pozele din cadrul concursului sunt realizate de Diana Oroș, fotograf A1.
Alexandra Ciucanu 