Sunt de părere că atunci când ai un vis, e ideal să faci pași care să te aducă mai aproape de el, cât mai des posibil, poate chiar zilnic, oricât de mici ar fi pașii.
Am avut o perioadă în care am încercat să mă apropii de un vis ceva mai măreț, arhitectural, mai departe de ideea de o nouă locuință doar pentru noi, inclusiv fizic.
Februarie – Unde te simți ca acasă?
Vi s-a întâmplat vreodată să intrați într-o încăpăre și să vă simțiți instant ca acasă?
Am stat în multe locuri, de la casa de la țară în care am crescut, la apartamentul din Copșa Mică unde ne mutam iarna, pentru că iernile erau grele în Harghita și la momentul respectiv nu aveam apă curentă.
Am stat și în cort și nu mi-a plăcut, am stat și în camere de cămin, în excursiile din liceu și la licența de la Iași.
Am stat în hoteluri de cinci stele care erau cu mult sub hotelurile de patru stele din alte țări, pentru că standardele sunt atât de diferite, atât business cât și în vacanțe.
Am stat și în centrul orașului, la bunica din partea mamei și în vreo două alte cartiere ale Brașovului, în casă și la apartament.
Am stat și în orașe mari și mici din alte țări și nu spun asta ca să mă laud ci ca să subliniez că, din fericire, am avut parte de multă inspirație când vine vorba de spații de locuit.
Sincer vorbind, cumva, am reușit să mă adaptez la toate condițiile în care am stat de a lungul timpului, dar nu pot spune că peste tot pe unde am mers am reușit să mă simt ca acasă încă de la început.
Martie – Locul cu energia nordică potrivită
Mi s-a întâmplat! Într-o stațiune montană de la noi, când, intrând în apartamentul pe care îl aveam rezervat, am simțit, toți șase, că suntem acasă și că gusturile noastre, ale tuturor, destul de diferiți de altfel, se îmbină perfect în elementele din acel spațiu.
Am plecat de acolo cu o energie faină, susținută de stilul minimalist dar totuși cald al locului, acel stil nordic, despre care se tot vorbește și care este foarte în trend, dar în niciun caz fără motiv, aș spune eu.
Aprilie – Visul copilăresc… Sau?
Avem multe visuri în ceea ce privește viitoarea noastră locuință și nu numai. Ne-am gândit la tot felul de proiecte prin care să putem aduce un plus de valoare nu doar în viața noastră ci și în a comunității.
Unul din visurile mele de copil care din fericire se împletește frumos cu unul din visurile domnului soț este să pot face cunoscută zona frumoasă și pitorească în care am crescut și să aduc o schimbare semnificativă în viața oamenilor din superba comună de munte.
Mi-ar plăcea mult să am ocazia de a recondiționa casa construită de bunici în anii ’70 și să o transform într-o pensiune cu un centru educațional.
Ai zice că singurul lucru care poate împiedica îndeplinirea unui astfel de vis ar fi fondurile, însă ele sunt doar o piesă a puzzle-ului pe care îl ai de făcut pentru un astfel de proiect.
Mai – Începutul căutării
Nu știu dacă este specific țării noastre, însă am văzut asta cel mai des la noi: avem tendința de a fi multifuncționali, buni la toate, independenți în decizii, indiferent de experiența sau expertiza într-un domeniu, iar asta de multe ori poate duce la mixi dezastre, mai ales când vine vorba de amenajarea unei case, cu atât mai mult când vorbim despre construirea ei.
Plecând de la apartamentul care ne-a impresionat, am ajuns acasă inspirați și am început, cumva în joacă, să căutăm detalii despre ce ar presupune să construim ceva la țară și poate chiar să recondiționăm casa veche.
Unul dintre primele lucruri pe care le-am căutat a fost un birou de arhitectură și asta pentru că, oricât de drăguță și binevoitoare aș fi, șansele să trag câteva linii drepte sunt micuțe, iar să fac un proiect de casă sunt zero absolut.
Printre căutări, am dat de AIA Proiect, un birou de arhitectură din București. Mi s-a părut interesant numele.
Mi-o imaginam pe Buni sunându-mă într-o zi:
Anda, m-au sunat ăia. N-am știut ce să le zic, că eu sunt bătrână și le-am zis să te sune pe tine.
Da, eu sunt Anda pentru ea și mereu mă sună așa când ajunge cineva din întâmplare să o sune să îi ceară socoteală pentru abonamentul la telefon, care e pe numele meu 🙂
Iunie – Lovitura pragmatismului
Ne-am întors din concediu și mi-am amintit de site-ul pe care-l găsisem și de vis
Primul lucru care m-a bucurat a fost că lucrează oriunde în țară, deci faptul că nu eram în București nu reprezenta o problemă și ne-ar fi putut ajuta cu un proiect de casă.
Al doilea lucru a fost faptul au servicii integrate de consultanță. Cred că rolul consultanților este de multe ori prea puțin apreciat și clienților le este greu să accepte că sfatul venit din partea specialiștilor este de a dreptul valoros.
Sunt șanse ca ceea ce am văzut într-o camera de hotel sau am găsit online, să fie foarte departe de ceea ce s-ar încadra în spațiul pe care îl avem de amenajat.
O să le dau un mail.
Iulie – Reîntoarcerea sentimentalismului
Mă tot gândesc cât de mult ar fi prea mult, când vine vorba de a reamenaja un spațiu care are deja o amprentă a timpului și o autenticitate a sa.
Îmi doresc mult să pot reproduce totuși, sentimentul acela de acasă pe care mi-l dă mie locul în care am crescut și să îl pot transmite oricărei persoane care îi va călca vreodată pragul.
E un sentiment destul de greu de definit în termen tehnici și arhitecturali, pentru că fiecare definește ideea de acasă în propriul său fel.
Va trebui să mă gândesc cum să pun asta în cuvinte când ne vom apuca de treabă…
August – Sfârșit de vacanță autorizat
Dând click-uri pe site îmi tot zburdă gândurile de la diverse sentimente pe care aș vrea să le inspire atât casa cât și centrul educațional din anexă, la lucruri pragmatice pe care le găsesc printre click-uri și parcă îmi mai taie din elan.
Când vine vorba de toate aprobările și autorizațiile de care ai avea nevoie pentru a funcționa legal cu astfel de spații, totul parcă se complică și se încețoșează. Sunt convinsă că există și oameni care știu ceva mai bine cum se obțin și astea, astfel cât eu să pot visa liniștită în continuare.
Septembrie – Planul
Pare un moment bun să pun cap la cap toate informațiile găsite până acum și parcă m-am mai luminat legat de ceea ce mi-aș dori, cât să pot da informația către specialiști și să și aibă sens.
Casa rămâne, așa cum e ea. E prea frumoasă și mi-e prea dragă ca să mă gândesc să o transform în altceva, așa veche cum e ea.
Contruim de la zero o pensiune, simplă, o combinație de tradițional cu minimalism, care să se încadreze în decorul curții. Comunitatea are nevoie de un astfel de loc care să atragă turiștii în zonă și să le arate minunățiile locului.
Lângă pensiune facem o anexă, centrul educațional de care ziceam, o șansă pentru tinerii de acolo de a crește și de a avea parte de altfel de cursuri decât cele pe care le au la școală. Mă gândesc la o clădire simplă, prietenoasă, care să-i inspire la dezvoltare.
Până și drumul până la locație trebuie să îi îmbie pe oameni să vină către noi și sunt sigură că se poate include și asta în proiect.
Ar fi un început bun iar pe parcurs cel mai probabil ne vor mai idei de extindere, prin urmare, un partener pe termen lung și de încredere e musai de avut aproape.
Octombrie – Primul pas concret
Voi da într-un final Send către cei de la AIA Poiect. Mă gândesc că dacă le-aș trimite tot jurnalul meu pe tema asta poate le-ar fi mai ușor să înțeleagă de la ce am pornit și unde am ajuns, chiar dacă ideile s-au tot schimbat pe parcurs.
Acesta e cu siguranță pe lista visurilor de îndeplinit, nu doar de visat…
* Această postare a fost scrisă pentru proba a 5-a a SuperBlog.
Alexandra Ciucanu 