Îmi aduc aminte de orele de caligrafie din clasa a doua când mă chinuiam să păstrez contururile și să fac paginile să arate frumos, fără purceluși de cerneală. De cele mai multe ori se întâmpla ca pagina să arate impecabil atunci când era Buni în vizită și… efectiv îmi făcea ea tema 😀
Am început să scriu singură într-un stil cât mai apropiat de cel impecabil al bunicii, după ce m-a lăudat doamna învățătoare cu o temă făcută de Buni, în fața clasei. M-am simțit atât de aiurea, încât am decis să-mi găsesc propriul stil caligrafic pentru care să ajung să fiu lăudată, și am reușit. Datorită acestei întâmplări, încă mi se mai spune, ocazional, că scriu frumos 🙂
Povești și texte diverse nu îmi mai aduc aminte exact când am început să scriu. Știu sigur că în liceu am scris două jumătăți de foaie de caiet mic, dictando, foarte profunde.
Am făcut acum o excursie către începuturile mele în ale blogging-ului și am dat de prima postare, de pe vechea platformă blogpost, unde am început, în care anunțam intrarea mea oficială în această lume fascinantă:
Scurt și la obiect, într-o romgleză pură, fără diacritice, multe puncte de suspensie, un început simplu pentru o călătorie destul de lungă, se pare.
Îmi place să cred că am crescut de atunci, m-am maturizat, inclusiv în scris. Totuși, cu cât citesc mai mult, realizez că mi-am păstrat prințesismele, combinația de umor și ironii cu lucruri serioase, dragostea de verde sub multe forme și afinitatea pentru anumite melodii.
Recunoșteam încă din 2010, la doar câteva luni de blogging, că sunt dependentă de internet. Dacă aș fi știut atunci ce știu acum, aș fi realizat că eram departe de o astfel de dependență. Acum însă…
Scriam des, în perioada aia. Puțin și des. Blogul se chema Lorelai, pentru că e numele meu preferat, scris Lor3la1, ca să fie mai cool. Scriam despre de toate, nimicuri, mici și mari, despre școală, dragoste, tristețe, filme, muzică, lalele, tot ce-mi trecea prin minte.
Am scris până și despre domnul soț, înainte să îl cunosc, aici.
O descoperisem pe Prințesa Urbană și o citeam fascinată visând să ajung ca ea, să mă citească lumea, să scriu din ce în ce mai bine.
În momentul în care am decis, după o pauză de trei ani, în 2016, să mă apuc de scris din nou, am importat postările de pe blogspot, pe wordpress, pentru că ar fi fost păcat să le las undeva, în trecut, ele făcând parte din mine 🙂
Am realizat că scrisesem, în trecut, undeva la 70 de postări în 4 ani. Ceea ce nu am reușit nici pe departe în anii de când m-am reapucat.
Cred că am devenit, în timp, mai pretențioasă, mai autocritică și mai temătoare în ceea ce privește părerea lumii despre ceea ce scriu, așa că am redus volumul, sperând să cresc calitatea.
Am schimbat tema blogului de câteva ori, încercând să găsesc ceva care să mă reprezinte 100%. Încă nu sunt convinsă că am reușit. În ceea ce privește numele, am ales să nu mă mai ascund după un pseudonim, în speranța că îmi va fi mai ușor să îmi construiesc o identitate pornind de la numele meu. Încă nu sunt convinsă că am reușit 🙂
Din ce în ce mai des mă gândesc la ideea de a îmi achiziționa un domeniu, însă încă nu îmi e foarte clar dacă ar fi ideal un domeniu web .ro sau .com. Rămâne să mă lămuresc și să fac câțiva pași în direcția asta a visului de a scrie for a living 🙂
Îmi zicea o prietenă, cândva demult, că poate ar fi o idee să scriu o carte și să o numesc „Aventurile prințesei turcoaz” 🙂 Sincer, sincer, mi-ar plăcea să ajung să fac asta și sunt sigură că e posibil, dacă voi face zilnic pași în direcția asta.
Am reușit, în ultima perioadă, să ajung în legătură directă cu doamne blogger, talentate și minunate, pe care le urmăresc cu interes și care mă inspiră. Mă inspiră consecvența lor și multitudinea de idei, faptul că și-au găsit un stil care le reprezintă și pe care și-l mențin, faptul că au reușit să se poziționeze ca experți în zona lor de activitate.
Îmi propun, anul ăsta, în cele două luni care au mai rămas, să îmi găsesc și eu identitatea în ceea ce privește scrisul, ca anul viitor să pot să o dezvolt și să transform pasiunea asta în ceva mai mult, mult mai mult 🙂
Cred că povestea mea cu scrisul este un never ending story și asta poate doar să mă bucure!
*Această postare a fost scrisă pentru proba a unsprezecea a SuperBlog
Alexandra Ciucanu 