Mereu m-a încântat înțelepciunea populară românească și felul în care cam tot ce spunem poate avea mai multe sensuri.
Tot din această înțelepciune vine și ideea că O vorbă bună poate încălzi trei luni de iarnă.
De când mă tot amenință prognoza meteo cu frig si fulgișori, mă tot gândesc ce s-ar întâmpla dacă zicala asta ar fi pe bune și ar fi suficient să îmi vorbesc cele 20.000 de cuvinte alocate zilnic astfel încât să îmi fie cald în perioada în care prognoza asta s-ar adeveri.
Sau… Oare asta să fie? Faptul că aproape jumătate din populația globului este de sex feminin și își vorbește toată rația de cuvinte în fiecare zi să fie motivul pentru care fulgișorii se lasă așteptați? Ce-i drept, eu dacă nu le vorbesc, le scriu, dar cumva tot fac să le consum 😀
Fie vară, fie iarnă, Alexandra are nasul rece – e unul dintre lucrurile care mă definește, ca faptul că vorbesc mult și îmi place să scriu. Cumva ideea asta o contrazice pe cea de mai sus, nu de alta dar vorbe bune am mereu la mine, în schimb, nasul și picioarele rar îmi sunt calde. Mâinile ce mai fac excepție, dar nici ele mereu.
Sunt momente în care dau vina pe faptul că am uitat să îmi iau șosete pufoase, alteori e de la circulație și de cele mai multe ori vina e a faptului că stăm la parter și avem mulți pereți care dau direct afară sau pe casa scării, drept urmare se pierde căldură din cauza lor.
Acum 7 ani, chiar în luna noiembrie, mă bucuram oficial, pe Facebook, cum altfel, că am primit cheile de la apartamentul în care locuim acum. Eram convinsă că în maxim câteva luni o să fiu o femeie independentă de 23 de ani care va locui singură – aveam mobila și mai era nevoie doar de o mână de lavabilă ca să fie totul perfect.
Habar nu aveam că voi fi de fapt o femeie independentă doar la 25 de ani și că apartamentul mai avea nevoie de muuuulte îmbunătățiri pentru a putea fi locuit de prințesa cu nas și picioare reci și aici mă refer inclusiv la izolație termică.
Aparent, dacă aș fi achiziționat apartamentul după 2013 ar fi trebuit să beneficiez de un certificat energetic care să mă informeze cam care sunt pierderile energetice pe care le are apartamentul și la ce să mă aștept când vine vorba de consumul de gaz, curent și apă. Ceea ce cred că e destul de util, mai ales când ești tânăr și independent și prima factură de gaz din iarnă scoate toate prințesismele din tine.
Dacă certificatul îți spune estimativ cam care sunt pierderile și care va fi consumul, există și varianta de a apela la un auditor energetic, care vine și cu soluții pentru a reabilita sau moderniza spațiul astfel încât să se reducă consumul la un nivel cât mai mic.
Blocurile vechi au de fel o clasă energetică slabă, de la C în jos, ceea ce înseamnă că pierderile sunt foarte mari, pe toate părțile.
Țin minte, de când a apărut moda centralelor termice în România, că perioada de toamnă era cea mai aglomerată pentru tata. Mereu oamenii își aduceau aminte că ar vrea să facă o astfel de investiție după ce venea frigul. Ajungea de multe ori să refuze lucrări pentru că efectiv nu mai avea timp de ele.
Asta se întâmplă pentru că, deși avem o grămadă de proverbe și zicale, ele sunt așa, ca sfaturile pe care le dăm altora, fără ca noi să ținem cont de ele. O știți și voi pe aia cu omul gospodar își face iarna car și vara sanie, așa-i? La genul ăsta de zicală mă refer 😀
În septembrie mă uitam pe prognoză și mi se arăta că primul weekend al lunii va fi ultimul cu temperaturi de peste 20 de grade. La fel mi-a arătat și despre weekendul care tocmai se încheie.
Dacă în alți ani, la 1 noiembrie aveam zăpadă și facturile de gaz aveau deja vreo două luni de când începuseră să crească vertiginos, anul ăsta, lumea încă se plimbă în tricou și parcă mai avem o șansă să ne asigurăm că reușim să avem o iarnă mai liniștită din punct de vedere al costurilor.
De ce insist atât de mult? Pentru că mă gândesc că aș prefera să îi aloc lui Moș Crăciun un buget mai consistent decât facturilor 🙂
Voi cum vă asigurați că vă e cald și bine și în casă și în portofel, iarna asta? 🙂
*Aceast articol a fost scris pentru proba a treisprezecea a SuperBlog.
Alexandra Ciucanu 