Plan de specialist în acoperișuri (P)*

Acum câțiva ani, într-o încercare de suplimentare a fondurilor, am găsit online un post de copywriter în limba engleză.

Am scris un text de probă pe care mi l-au acceptat și am fost anunțată că o să primesc periodic diferite teme pe care trebuie să dezvolt articole de un anumit număr de cuvinte, folosing cuvinte cheie, conform instrucțiunilor.

Timp de un an și jumătate am scris astfel de articole. Mare parte erau în calup de câte 10 a câte 200 de cuvinte, cu termen de 2 zile de livrare a lor și cu plată de 0.66$ per articol 🙂

Da, da, fix asta am zis, 0.66$ pe articol, adică 6.6$ pe fiecare proiect și îmi lua câteva ore bune, pentru că temele erau dintre cele mai diverse și total în afara zonei mele de cunoștințe sau de confort.

Foarte multe dintre teme erau legate de acoperișuri și n-aș fi crezut că aș fi vreodată capabilă să scriu 200 de articole pe tema asta. Iar ele chiar necesitau documentare, să fie scrise într-un stil original, pentru că ulterior erau verificate pentru a se asigura cei care urmau să le folosească de faptul că nu sunt copiate din alte surse.

Am scris despre țiglă metalică, despre tot felul de combinații, avantaje, dezavantaje, amenințări, de ai zice că acum sunt cel puțin vreun expert în domeniu și pot oferi cu ușurință oricui sfaturi despre ce înseamnă un acoperiș durabil, ce fel de țiglă să aleagă, cum să fie montată și diverse alte tips&tricks.

Cu riscul de a dezamăgi, recunosc sincer că nu îmi amintesc mare lucru atunci când vine vorba despre ceea ce scriam și asta în special pentru că nu mi-am propus să devin un specialist în țiglă metalică Bilka, prin urmare, căutam, scriam și uitam.

Ce pot spune că țin, totuși, minte este că un acoperiș ar trebuie să reziste undeva la 30 – 50 de ani.

Când mi-a zis tata acum vreo două luni că vrea să schimbe acoperișul casei de la țară, pentru că se infiltra apă în camera de la etaj, am stat puțin să mă întreb dacă oare n-ar fi o variantă mai simplă, mai rapidă și mai ieftină să repare doar țiglele care nu mai erau în stare bună.

Făcând apel la amintirile mele de pe vremea articolelor, am simțit nevoia să specific faptul că eu știu că un astfel de acoperiș ar avea o durată de viață de peste 30 de ani, deci nu recomand, în calitatea mea de fost specialist, să îl schimbe cu totul.

Argumentul suprem a fost că bunicii mei au început să construiască undeva în anii ’70, deci cei 30 de ani cam trecuseră, oricum aș fi calculat eu 🙂

Am mai zis că am noroc cu faptul că tata lucrează în domeniul construcțiilor și nu sunt nevoită să îmi bat prea mult capul când vine vorba de astfel de proiecte măricele, dar am zis să fac totuși un exercițiu de imaginație și să mă gândesc cum aș fi gestionat eu situația dacă tata ar fi fost pictor, de exemplu și latura lui artistică nu ar fi reușit să îl ajute să se ocupe de acoperiș 😀

Cel mai probabil aș fi tratat subiectul ca pe unul dintre proiectele de la birou:

  1. Evaluăm situația actuală – în cazul ăsta, fix cum a făcut și tata, aș fi încercat să verific eu, cât de bine știu și pot cum arată lucrurile acum și să mă gândesc cât de multe îmbunătățiri ar trebui aduse.
  2. Apelăm la specialiști pentru o evaluare mai amănunțită – aici aș fi chemat o echipă de specialiști pentru a putea evalua cât mai bine situația, pentru a face un necesar de materiale.
  3. Cerem câteva oferte – așa cum am scris și în primul articol de pe blog pe tema acoperișurilor, ajută mult să găsești mai multe oferte la un loc, iar conceptul celor de la vindem-ieftin.ro, care reunesc mai multe oferte de țiglă metalică pe același site și nu numai.
  4. Angajăm o echipă care să preia lucrarea – încă un avantaj adus de vindem-ieftin.ro este clubul de montatori pe care îl au, care își propune să reunească echipe bune de montatori și te ajută și în alegerea lor.
  5. Asistăm echipa – cu siguranță ajută și e important să fie cineva în casă în perioada în care se va monta acoperișul, nu atât pentru a-i încurca pe montatori cu diferite cerințe ci pentru a-i ajuta dacă au nevoie de una alta.
  6. Facem o recenzie video – nu de alta, dar o filmare cu descărcarea materialelor sau cu lucrarea finalizată aduce reduceri la următoarea comandă. Și cum la țară e mereu ceva de reparat sau construit, sigur ar prinde bine.

Pare simplu așa, când se leagă lucrurile frumos și pașii sunt urmați cu ușurință, dar țin să vă spun că tot procesul ăsta, în realitate a durat câteva luni, de la identificarea problemei, până la momentul în care echipa a început lucrarea și încă 5 zile, timp în care au demontat acoperișul vechi și l-au montat pe cel nou, și asta în primul rând pentru că acoperișul nostru era în X factorial ape 😀

Mă bucur că n-a ajuns la mine proiectul ăsta, dar cumva, cândva, dacă va mai fi cazul, sper că îi voi face față, cu resursele potrivite 🙂

Voi cu cine faceți acoperișuri?

*Aceast articol este scrisă pentru proba a douăzeci și doua a SuperBlog.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.