De Crăciun fii mai bun și ține-o așa tot anul :)

Îmi povesteau ai mei cum am reușit să anunț mare parte dintre copiii din cercul meu de prieteni de când eram mică de faptul că Moș Crăciun nu e chiar ce credeau ei că e.

E o amintire pe care am ascuns-o undeva într-un colț, să evit sentimentul de vinovăție legat de faptul că am reușit să alterez spiritul Crăciunului pentru câțiva copii.

Nu-mi amintesc sigur nici cum am aflat că nu există Moșul, dar știu sigur că în fiecare an aveam grijă să facem în continuare bradul cu multă atenție, împreună cu tata și cadourile ajungeau sub pom cu mare grijă, când destinatarul lor nu era pe fază.

Pentru mine spiritul Crăciunului era reprezentat de făcutul bradului, de cadouri și de masa tradițională cu salată boeuf și alte bunătățuri.

Pe măsură ce am crescut, am început să simt că spritul ăsta nu este doar despre mine, familia și prietenii mei, nici despre cadouri și nici despre brad, măcar.

Cred că în liceu am interacționat prima dată cu ideea de a îi ajuta pe cei mai puțin norocoși decât mine, la care Moșul, sub orice formă a lui, nu prea ajungea, nici pentru că erau prea departe, nici pentru că nu fuseseră cuminți.

Am început să observ cum oamenii simt nevoia de a dărui mai mult în perioada sărbătorilor, cum apar tot felul de inițiative și strângeri de fonduri, evenimente caritabile, astfel încât la cei la care Moșul nu ajunge să ajungă oamenii faini, să le facă bucurii și să le aducă zâmbete.

Fac voluntariat de aproape trei ani și cu ambele asociații, atât cu Happy Moms, cât și cu Beard Brothers organizăm astfel de evenimente caritabile cu specific de Crăciun și ne bucurăm de implicarea celor din jur.

Cu Happy Moms vom avea o petrecere caritabilă, Charity party – Winter fairytale, pe 7 decembrie, prin care vom strânge bani pentru educație antreprenorială atât pentru tineri cât și pentru cei mai mici cât și o tabără pentru copii cu rezutlate bune ce provin din familii defavorizate.

Cu Beard Brothers organizăm un târg de Crăciun, Winter Charity Fair, pe 22 și 23 decembrie, unde parte din vânzări vor merge către copii din medii defavorizate pentru a-i ajuta să își continue studiile.

Totuși un ONG nu se poate susține și nu își poate susține cauzele doar din donațiile primite de Crăciun, iar beneficiarii nu au nevoie de donații doar de sărbători, deși sunt foarte binevenite.

Am participat anul ăsta la o discuție pe tema fundraising și crowdfunding cu specialiști în domeniu pentru a învăța și înțelege mai bine cum putem ajunge să strângem fonduri tot timpul anului, nu doar în preajma sărbătorilor de Crăciun sau de Paște.

Una dintre variantele ușoare, atât pentru asociații cât și pentru cei care donează este varianta de donații online, care se pot face inclusiv recurent, fără a avea grija de a ne reaminti constant că avem de făcut o donație. Sumele pot fi mici, astfel încât să nu simțim musai o gaură în buget, iar pentru ONG-uri, faptul că au o sursă de venit constant este minunat.

Totuși, multă lume se sperie de ceea ce presupun astfel de donații, pornind de la comisioanele de la fiecare tranzacție, la siguranța transferului, la faptul că nu știu destule lucruri despre cauza pentru care donează și că cei 5 lei pe care vor să îi doneze pe lună nu vor face nicio diferență pentru asociație, așa că mai bine nu donează.

Gândiți-vă, totuși, că 5 lei veniți de la 10 de persoane reprezintă 50 de lei care pot fi foarte utili pentru cauza aleasă și uneori pot face diferența în succesului unui proiect.

Am descoperit de curând că nu sunt singura care se gândește că bine putem face tot timpul anului și că cei de la BCR au o inițiativă foarte frumoasă care se numește Bursa Binelui , mai exact o platformă pe care organizațiile își pot înscrie proiectele și pot găsi atât donatori, cât și voluntari pentru proiectele lor.

Dacă vrei să donezi, avantajul cel mai mare este că nu sunt comisioane, indiferent la ce bancă ai contul din care faci transferul sau cât de mică sau mare e suma pe care vrei să o donezi. Poți dona oricât de la 5 lei la 1000 de lei.

Ce mai poți face în afară de a dona?

Poți să devii voluntar în cadrul unuia dintre proiectele cu care rezonezi sau mai poți să devii susținător al cauzei, adică să ajuți la promovarea ei pentru a ajunge la cât mai multă lume și a reuși să adune cât mai multe fonduri.

Ce mi se mai pare foarte fain este indicele de fapte bune pe care cei de la BCR îl calculează în funcție de activitatea de pe site și care este actualizat la zi, în funcție de numărul de voluntari înscriși, de donații făcute, de distribuiri și de proiecte.

Eu una am început deja să mă gândesc care din proiectele pe care le avem în lucru ar putea fi urcate în platformă, ce proiecte existente aș putea să suțin și cum aș putea să îi ajut și pe alții.

Voi cum și când faceți bine? 🙂

*Această postare a fost scrisă pentru proba a douăzeci și treia a SuperBlog.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.