Bravo! Ai stil de toamnă (P)*

Fiți fără griji, această postare nu va face referire la binecunoscuta emisiune cu nume similar, din simplul motiv că acela e un stil cu care rezonez mai puțin 🙂

Toamna asta vine cu o energie de schimbare și, așa cum vă ziceam, una dintre provocările pe care le-am acceptat luna asta și sper să reușesc să o duc până la capăt, este cea a Dianei Mihăilă, legată de organizarea casei, câte un pic în fiecare zi, pe toată durata lunii octombrie.

Dacă sunt destul de ok cu prima săptămână a organizării, care se referă la bucătărie, de unde mai arunci, un pahar crăpat, o farfurie veche, niște biscuiți uitați într-un colț de sertar, mă sperie încă de pe acum ce a pus Diana în planul pe săptămâna patru.

Am peste 100 de perechi de cercei și organizarea lor nu mi se pare atât de înfricoșătoare ca organizarea dulapurilor cu haine.

Știți sentimentul ăla că, deși nu ați mai purtat de mai bine de un an o bluză, iar șansele să vă mai încapă vreodată așa cum o făcea la momentul achiziției sunt minime, vă e așaaaa de dragă de nu o puteți dona sau arunca?

Eu una am o mulțime de astfel de bluze. Și tricouri. Și rochii. Și cămăși.

De fiecare dată când mă pornesc să fac curat în dulap mă ia așa, o nostalgie, durează ore întregi, până analizez fiecare șosetă și îi creez un scenariu în care cândva, într-un anumit context, unul singur, ar fi numai bună de purtat.

Pentru că am zis că am descoperit tot felul de doamne faine din lumea blogging-ului, învăț multe lucruri interesante din postările lor.

Am tot auzit de un termen, în diferite contexte, dar recunosc faptul că nu i-am dat foarte mare atenție până când am citit articolul unei alte minunate Diana, Diana Vijulie.

Am deschis articolul despre o garderobă capsulă în speranța că o să înțeleg conceptul și o să am parte de câteva soluții concrete pe care să le pot aplica ușor. Așa a fost!

Prin urmare, ce este o garderobă capsulă?

Conform Wikipedia, este un termen apărut în anii ’70, în Londra, care definește o garderobă ce conține doar câteva piese esențiale de îmbrăcăminte și încălțăminte, care se pot combina cu ușurință între ele.

Cum adică, ziceți? Să nu mai cadă dulapul pe mine când îl deschid și să reușesc să aleg rapid cu ce să mă îmbrac în fiecare zi? Cam da!

Planul este să ai un număr redus de piese, undeva între 30 și 50, după caz și preferințe, de bază. Diana Vijulie spune că ea are această bază clasică și în plus, adaugă piese de sezon, în număr mic, care nu necesită o investiție mare.

Deși realizez că în mod nu tocmai conștient am tendința de a mă îmbrăca în mare cam cu aceleași haine, încă n-am reușit să renunț la cele extra, nefolosite cu anii.

În speranța că o să reușesc să fac acest pas spre maturitate și organizare și să îmi reduc garderoba la un minim necesar, mi-ar plăcea să găsesc cu ușurință toate piesele, iar answear.ro pare a fi o opțiune bună, mai ales că poți proba ceea ce comanzi și păstra doar ce îți place.

Ce ar conține garderoba mea capsulă neapărat?

  1. O rochie elegantă – genul ăla de „little black dress” pe care să o poți accesoriza ușor și să pară mereu alta.
  2. Blugi – sunt dependentă de ei pentru că sunt atât de versatili, merg ușor cu o          cămașă și tocuri, dar și cu ceva încălțăminte sport și un tricou.
  3. O cămașă albă – îmi plac cămășile tot pentru că se pot adapta și la o ținută de birou
    și la o cină în oraș. Recunosc că am ieșit și în club în cămașă și m-am simțit bine 🙂
  4. Tricouri în diverse culori – dacă aș putea spune că am un stil al meu, cred că ar fi unul mai degrabă casual, iar tricourile sunt o opțiune destul de la îndemână de cele mai multe ori.
  5. O bluză elegantă – aici mă refer la ceva asemănător unei cămăși ca stil, dar mai       colorată, poate, fără nasturi, musai cu mâneci, că mă împac greu cu cele fără.
  6. Un palton – genul ăla de palton de referință, de calitate, chiar colorat, care să-ți facă iernile să sclipească nu doar când bate soarele pe zăpada proaspătă 🙂
    answear-pic-5
  7. Un sacou – aici aș vedea o dată o culoare neutră, să meargă cu ceva colorat dedesubt și o variantă colorată, să meargă la o bluză simplă.
  8. O geacă sport – pentru zilele alea casual cu blugi și tricou și un pic de frig de toamnă
  9. Eșarfe – colorate și ele, să înveselească dintre ținutele în culori mai monotone
  10. Un pullover – șfetăraș, cum îi spunea bunica, să fie călduros, lărguț și confortabil 🙂

Bonus, aș adăuga o geacă de blugi, pe care mi-o doream de mult, am reușit să o găsesc anul ăsta la Oslo și aș purta-o toată ziua, dacă nu ar fi venit frigul peste noi.

large_img_1466737

Bineînțeles că la toate astea aș mai adăuga și altele, dintr-unele aș lua mai multe bucăți, dar cele 10 plus bonus sunt piesele de îmbrăcăminte fără de care nu mă prea văd supraviețuind cu ușurință.

Am admirat mereu persoanele care au reușit să își croiască un stil al lor, care să le reprezinte, să fie autentice, cu ceva care să le diferențieze de restul și recunosc oricând că nu sunt musai genul ăsta de persoană.

Mi-ar plăcea totuși ca această curățenie pe care mi-o propun să reușească să aducă și o oarecare definire de stil, parcă așa ar fi frumos la 30 de ani 🙂

Voi fără ce piese vestimentare nu ați putea trăi?

 

*Această postare este scrisă pentru prima probă a concursului SuperBlog.

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.