Dimineți magice, târzii (P)*

Diminețile mele sunt magice, atunci când încep pe la prânz 😀

Mama îmi spune cam de când îmi aduc aminte că m-am născut obosită și la 11 luni 🙂 E așa, ca o legendă, faptul că mi-a fost lene inclusiv să vin pe lume, legendă pe care nu are nimeni cum să o contrazică.

Aparent, conform primelor estimări ale medicului, eu trebuia să mă nasc în luna mai, dar mi-am făcut maiestuoasa apariție de abia aproape de mijlocul lui iulie și încep să cred din ce în ce mai mult că de la povestea asta mi se trage și faptul că aș dormi una într-una și întârzii destul de des.

Îmi aduc aminte când locuiam cu Alina-fina și ne trezeam duminica la 2-3 și ai mei părinți nu înțelegeau de nicio culoare cum suntem capabile să dormim atât.

De când am mai crescut, sau îmbătrânit, cum vreți să îi spuneți, parcă nu mai reușesc să dorm atât de mult și sunt un pui mai matinală. Nu exagerat, dar nu m-am mai prins ora 2 în pat de ceva timp, eventual după o noapte lungă, sau în vreo duminică lipsită de program, la a doua tură de lenevit a zilei.

Revenind la diminețile magice, ele necesită câteva ingrediente ca să le pot declara reușite:

  • domnul soț – el e ingredientul principal al dimineților și recunosc că mă trezesc cu mai mare drag când e cu mine acasă și știu că îi pot pregăti cafeaua
  • cafeaua – v-am mai povestit că am început să beau cafea pentru că era cool și m-a prins, iar acum am zile când trag de o cafea aproape toată ziua la birou, să fiu constantă măcar într-o activitate
  • apă – am tot citit că apa plată pe stomacul gol face minuni din mai multe puncte de vedere, așa că încerc mereu să beau câte un pahar cu apă, înainte de orice altceva
  • liniște și timp – nu-mi plac diminețile pe fugă, adică așa cum sunt ele de luni până vineri 😀

Ceea ce lipsește cu desăvârșire de cele mai multe ori e micul dejun.

Am încercat tot felul de variante, însă cea mai la îndemână e cea în care nu mănânc nimic, deși nu e musai și cea mai sănătoasă dintre ele.

Cei de la Hurom m-au provocat să îmi imaginez o dimineață ideală și cum ar avea un storcător prin presare la rece, Hurom loc în ea. 

Anul trecut am renunțat la cam toate aparatele micuțe de prin casă înlocuindu-le cu un aparat multifuncțional care și toacă și fierbe și gătește la abur, am făcut în el și tocăniță și smoothie și sunt foarte mulțumită, mai ales la cât de mult gătesc eu 😀

Ce am realizat că nu știe să facă totuși, este să stoarcă fructe, prin urmare, un aparat care promite să ofere cu până la 6 ori mai multe vitamine, minerale și enzime în sucurile stoarse și presate la rece, cred că mi-ar fi de folos și ar putea fi impulsul ideal pentru a mă hrăni și cu altceva în afară de cafele dimineața.

Așadar, o dimineață magică de a mea ar primi un bonus de vitamine, ca să îmi facă ziua mai strălucitoare și pe mine totodată.

După trezirea fără ceas, așa în ritmul meu propriu și personal, cu extra lenevit, aș merge în bucătărie unde să dau drumul la espressor, să gătească un cappuccino numai bun de pozat și postat pe instagram 🙂

Până se gătește cafeaua, aș arunca în minunăția de Hurom HA-I One Stop câteva fructe și legume, cu inspirație din rețetele de pe site-ul Hurom, unde găsești mai multe variante de sucuri din care poți alege cu ușurință:

Fie că ai nevoie de un suc cu ceai verde și fructe, cu care să înlocuiești cafeaua, sau de unul numai bun pentru revitalizarea pielii, poți începe cu variantele de pe site, ca ulterior să mergi mai departe și să îți faci propriile combinații.

Sincer, la cafea nu aș reunța, pentru că îmi place mult tot ritualul care o înconjoară, dar să știu că îmi adun o parte din nutrienții necesari dintr-un suc delicios, făcut rapid, chiar acasă, cred ar aduce un plus de savoare dimineților mele.

Acum mă pregătesc de somnul la care visez de când m-am trezit, dar sunt curioasă, voi ce ritualuri matinale aveți? 🙂

*Această postare a fost scrisă pentru proba a douăzeci și cincea a SuperBlog

Un comentariu la &8222;Dimineți magice, târzii (P)*&8221;

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.