Unici și superputernici

Am trăit o lungă perioadă de timp cu impresia că dacă mă port diferit în contexte diferite înseamnă că nu sunt autentică și ceva e în neregulă cu mine.

Simțeam că sunt într-un fel când sunt acasă, cu ai mei, că sunt altfel când sunt la școală și într-un cu totul alt fel când sunt cu prietenii mei și fiind în perioada adolescenței, când eram într-o căutare continuă a mea și a personalității mele, ajunsesem să cred că port niște măști și să încerc să le dau jos cât mai repede.

Am depus câteva eforturi până să îmi dau seama că nu e nimic greșit în a te adapta la fiecare situație în care te afli, ba chiar e ideal de multe ori să faci asta, păstrându-ți totuși integritatea și valorile.

M-am uitat mereu cu admirație la actori și m-am întrebat oare ei cum reușesc să își administreze toate măștile și cum își dau seama, după ani de jucat alte roluri în filme, care este de fapt esența lor și care sunt ei cei adevărați.

Tot cu admirație mă uit la mine, din când în când, în zilele mele bune și simt așa, că sunt unică și irepetabilă și nimeni nu mai e ca mine 🙂

Mă uitam la trailer-ul de la Spider-Man: Into the Spider-Verse, unde, personajul principal, Miles Morales, descoperă că este Spider-Man și ulterior are un șoc în momentul în care realizează că mai sunt și alții ca el, cu aceleași puteri, dar totuși diferiți:

Cred că exact așa suntem și noi, fiecare, deși ajungem să semănăm unii cu ceilalți, deși poate avem diferite similarități, deși uneori simțim că poate ceilalți ne copiază gesturile, cuvintele, noi rămânem cu acele diferențe, cu acele bucăți care sunt ale noastre proprii și unice.

Dacă m-aș trezi într-o dimineață cu puteri de Spider-Woman, mă întreb oare ce aș face cu ele și cum aș încerca să fac lumea mai bună și viața mai ușoară celor din jur.

Îmi place deja foarte mult să ajut oamenii, dar recunosc faptul că uneori mi-e frică să mă implic. Nu sunt omul care trece pe lângă oameni care evident au o problemă, fără să i se ridice un fir de păr, însă sunt situații în care nu am curajul să intervin.

Cred că aș profita de puterea asta ca să intervin în situațiile în care e nevoie într-adevăr de putere fizică și mai ales de posibilitatea de a mă impune în fața unor oameni care cel mai probabil în viața reală m-ar timora foarte tare.

Aș mai profita și de viteza și ușurința de deplasare pe care le aduce acest statut, pentru a putea ajunge cât mai repede și ușor la situațiile dificile în care e nevoie de ajutor din exterior.

Pentru că specificul activității mele presupune lucrul cu femei și copii, cel mai probabil mi-aș îndrepta atenția spre a ajuta în special în direcția asta, pentru că simt că de cele mai multe ori este mare nevoie.

Voi ce superputeri v-ați dori și cum le-ați folosi?

*Această postare este scrisă pentru proba a douăzeci și șasea a SuperBlog