În căutarea piticului econom din interior

Tu cam cât economisești lunar?

Simțeam cumva cum mă înroșesc la față și mă gândeam oare cum să pasez mascota către cea din dreapta mea.

Nu știu voi cum sunteți, fetelor, dar eu nu reușesc deloc să pun bani deoparte! a continuat.

Am răsuflat ușurată! Nu eram singura!

Trei minute mai târziu, se deschisese cutia Pandorei. Aparent nu eram doar eu cea care nu reușea să economisească ci era o situație destul de generală, care producea multe frustrări.

Mergând spre casă, mă frământau tot felul de idei despre independență financiară, despre educație financiară, despre cum să faci bani

Mă gândeam unde s-a pierdut spiritul meu de afacerist de când eram mică și puneam tot ce primeam cadou la pușculiță, ca apoi să-mi cumpăr păpuși Barbie. Ați văzut reclama de la BCR cu fetița? Așa mă simțeam eu 😀

Image may contain: sky, cloud and outdoor

Am fost educată astfel încât să știu că banii nu cresc în copaci, că sunt o necesitate, că nu mereu e bine să dăm curs impulsului de a cumpăra toate cele trei păpuși Barbie și alte lucruri pe care le consider ca fiind o bază bună pentru care le sunt recunoscătoare părinților mei și celor două bunici.

Ajungând la acești minunați 30 de ani, realizez totuși, că atunci când vine vorba de economii și de investiții, îmi lipsesc câteva noțiuni care să mă ajute să prind curajul de a investi sau talentul de a economisi.

Sunt un om al soluțiilor, iar când am un pitic care îmi țopăie pe creier, caut o modalitate de a-l liniști 🙂

Am început astfel să gândesc cum aș putea liniști piticul financiar așa cum știu mai bine, ca pe un proiect pe care îl am de implementat, cu pași clari, ușor de urmărit.

Prin urmare, planul e următorul:

  1. Analiză a cheltuielilor – primul pas e unul important și anume să înțelegem ce se întâmplă în acest moment cu bugetul nostru și unde se duc banii. Pornind de aici, putem decide să renunțăm la anumite cheltuieli de tot, sau să le reducem.
  2. Setarea unui target de economisire – mi-e mult mai ușor să urmez un drum dacă știu unde duce, prin urmare, al doilea pas ar fi să știm cât ne propunem să economisim și până când.
  3. Alegerea unei strategii – există varianta de a pune aceeași sumă de bani deoparte lunar, de a începe cu o sumă mai mică și a o crește în fiecare lună sau de a începe cu o sumă mai mare și a scădea cu fiecare lună. Depinde ce se potrivește mai bine cu stilul și nevoia fiecăruia.
  4. Perioada de economisire – unul dintre marile obstacole este lipsa de consecvență, faptul că suntem de părere că putem sări o lună, două, că nu se întâmplă nimic, mai ales dacă nu ne trage cineva la răspundere în caz că nu am pus suma stabiită deoparte. Însă e ca la o dietă, dacă am mâncat câteva prăjituri, corpul se obișnuiește repede cu binele și va tot cere dulciuri.
  5. Sărbătorirea atingerii target-ului – e foarte important să ne bucurăm de faptul că am reușit să economisim cât ne-am propus. Astfel o să avem avântul necesar pentru a face și alte planuri de economisire pe viitor și va putea deveni totul un obicei pe termen lung, care ne aduce fericire și bunăstare totodată.

Mi se pare important să avem o relație bună cu banii, să nu îi privim ca pe ceva rău și să ne lăsăm duși de valul credințelor vechi, moștenite.

Mi se pare la fel de important să ne învățăm copii și adolescenții ce înseamnă banii și cum pot să se bucure de ei, iar pentru asta o felicit pe Dana Lupșa, care prin asociația Happy Moms suține două proiecte de educație pentru cei mici și tineri.

Dar nu în ultimul rând, un pas bonus, al șaselea, e legat de faptul că este important să ne educăm pe noi înșine, pentru a fi mereu la curent cu cele mai bune metode de economisire și investiție. O variantă bună este Școala de banio inițiativă a BCR, care ne trece prin toți pașii necesari educației financiare, gratuit 🙂

Tu, da, tu 🙂 Pentru ce strângi bani și cum? 🙂

*Această postare a fost scrisă pentru proba a cincea a Super Blog.

 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.